Manual de utilizare a creierului vol 2
Prețul inițial a fost: 57,00 lei.51,30 leiPrețul curent este: 51,30 lei.
Oricine a experimentat NLP-ul e convins de magia şi forţa cu care această abordare lucrează cu dimensiunea umană. În mod cert NLP-ul oferă numeroase modele şi tipare care fac minuni pentru minţile şi inimile oamenilor.
În stoc
Previzualizează carteaDescriere
Accesarea geniului prin NLP
Spiritul NLP-ului presupune un puternic devotament faţă de sine şi de ceilalţi, convingerea că totul e posibil şi poate fi descoperit, responsabilitatea pentru desăvârşire şi perfecţiune, o atitudine de genul a lua taurul de coarne, caracterizată prin curiozitate, spirit ludic şi respect. Şi acesta nu este decât începutul. Presupune o atitudine de efuziune care ne permite să operăm fiind orientaţi exclusiv către succes. E un spirit căruia nu îi este frică să comită greşeli, din contră greşelile sunt primite cu bucurie şi considerate feedback informaţional. E un spirit care experimentează, explorează, îmbrăţişează ambiguitatea şi se entuziasmează şi mai mult când lucrurile devin mai dificile, socotindu-le o provocare. În această carte sunt prezentate cele 4 meta-domenii ale NLP-ului:
- Meta-Modelul
- Meta-Programele
- Meta-Stările
- Meta-Modalităţile (sub-modalităţile)
Aceste 4 modele, care guvernează meta-domeniile conştiinţei şi experienţei subiective, ne oferă deschieri spre realitatea umană. Primele 3 urmăresc descoperirea istorică a acestor modele. Al 4-lea a fost prezent încă de la început, dar nu a fost recunoscut ca meta-domeniu. Primul model se ocupă de domeniul limbajului şi de modul în care ne exprimăm lingvistic lumile interioare şi ne codificăm prin limbaj experienţele, neurologia şi abilităţile.
Pentru a deveni experţi în folosirea şi exploatarea eficientă a NLP-ului trebuie să avem o gândire sistemică despre model. Acest lucru este necesar pentru că NLP-ul însuşi este un model sistemic. Pentru a gândi astfel, trebuie să trecem dincolo de gândirea în detaliu (în părţi). Poţi să cunoşti toate părţile unui sistem, dar să nu fii capabil să sesizezi sistemul ca întreg. Cu alte cuvinte, cu ajutorul acestui Manual de utilizare a creierului vom învăţa să ne însuşim gândirea globală, deoarece sistemele (minte-corp, minte-limbaj, sistemul senzorial, sistemul unui individ în cadrul unei culturi, etc.) presupun relaţii, tipare şi procese invizibile care au loc între elementele componente.
Nu faptul că vom reuşi să vedem imaginea de ansamblu în loc să ne concentrăm asupra detaliilor este important. Esenţial este că vom deveni mai flexibili şi mai competenţi în orice vom întreprinde, pentru că o bună stăpânire a NLP-ului se va reflecta în fiecare domeniu din viaţa noastră. Cuvântul cheie este eficient.
Probleme emoţionale la care credem că nu găsim soluţii, răni sufleteşti din copilărie pe care credem că nu le mai putem vindeca, fobii, frici, prejudecăţi, neputinţe şi alte aspecte ce se doresc remediate îşi au cheia în practica NLP. Odată ce învăţăm CUM să gândim şi să aplicăm tehnicile NLP, uşile se deschid cu uşurinţă în faţa noastră. Alte beneficii care decurg din practica Programării neurolingvistice sunt:
• Accesarea geniului personal
• Trezirea puterii tale interioare
• Excelenţa în construirea unei situaţii prospere
• Excelenţă în vânzare
• Învăţare accelerată
• Relaxare imediată
• Construirea încrederii de sine
• Magia de a transforma visurile în realitate
Informații suplimentare
Greutate | 0,819 kg |
---|---|
Autor | |
Sumar | |
Pagini | |
Limbă | |
Copertă | |
Interior | |
Format | |
Dimensiuni |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.